Eu.Anamorfoza /I.Anamorphosis



                             Plan de materii :


1.Argument
       1.1.Introducere
       1.2.”Ipostas”
       1.3.”Dubito, ergo cogito, cogito, ergo sum”
2.Analiză                    
       2.1. Compoziție
       2.2.Cromatică
3.Bibliografie
4.Anexe




Argument

1.1.Introducere

Anamorfoza este un proces de deformare a imaginii prin anumite procedee optice. Din punct de vedere tehnic există două tipuri principale, perspective și catoptrice.
Din punct de vedere artistic, cele mai vechi anamorfoze cunoscute sunt realizate de Leonardo Da Vinci; procedeul fiind folosit într- o compoziție murală. Figura unui copil este alungită astfel încat privirea să nu perceapă diferența de unghi între diferitele părți ale compoziției. Tehnica este consemnată în Codex Atlanticus .
Primele anamorfoze plastice și răspâdirea lor au loc în sec. ⅩⅥ- sec. ⅩⅧ când Erhard Schön realizează o compoziție anamorfică, Vexierbild în care sunt reprezentați Carol Quintul, Ferdinand , Papa Paul al Ⅲ-lea si Francisc . De asemenea și “Ambasadorii” lucrare realizată de Hans Holbein prezintă același tip de structură în plan central.
În perioada contemporană conceptul de anamorfoză cu regulile sale stricte a fost înlocuit de un altul cu semnificație mai largă, și anume distorsiunea. Deși la origine cele două concepte sunt înrudite, evoluția lor plastică le dovedește diferențele.
Prezenta lucrare folosește termenul anamorfoză tocmai pentru a se diferenția de distorsiune. Practic fiecare piesă propusă prezintă deformări specifice care chiar daca nu sunt în mod strict anamorfice urmează totuși o serie de reguli clar definite.
Articularea pieselor într-o compoziție s-a făcut prin elaborarea unei structuri generatoare de figurație în care fiecare element component este el însuși semnificant, putând exista din punct de vedere artistic și independent.

1.2 “Ipostas”

Termenul ipostas este tradus în mod obișnuit ca ipostază. Doar teologia mai păstrează încă bogăția de semnificație atașată acestui termen-concept. Practic la origine, prin acest cuvânt era definită o stare de manifestare a Ființei. Prin analogie, ne apropiem oarecum de ideea avatarului, a manifestărilor succesive ale unei singure existențe; totuși prin ipostas nu se înțelege succesiunea cauzală mundană, ci potențialul de manifestare al energiei sinelui.          
Fiecare ipostază este o manifestare posibilă, dar nu neapărat actualizată a sinelui. Practic, ne referim la esența condiției umane care implică imposibilitatea actualizării întregului potențial.
Tehnicile de meditație, atât cele asiatice, cât și cele europene, creștine sau necreștine, vorbesc într-un anumit moment de dezvoltare al discipolului despre revelația “sălii oglinzilor”, un spațiu în care acesta ia contact cu plurivalența sinelui. Întregul potențial este dezvăluit astfel printr-o revelație unică, care generează poziționarea eului în fața nemărginirii sinelui. Astfel ființa se percepe pe sine dincolo de conștiința nucleară.
Lucrarea se dorește a fi un demers teoretic de reprezentare plastică a revelației generată de această experientă.

1.3.”Dubito, ergo cogito, cogito, ergo sum”
Acest citat din Descartes are la bază declarația finală, urmare a demonstrației raționale a existenței.           Înainte de a răspunde întrebării “cine sunt?” trebuie să avem certitudinea existenței; practic de unde știm ca existăm?
Pornind de la această interogare inițială, exercițiul plastic concretizat în prezenta lucrare are la bază reflexia asupra sinelui surprins în diferite ipostaze ce sunt toate parte a acelui ansamblu numit Eu. A mă gândi pe mine este suprema demonstrație a existenței sinelui, singura certitudine logică la care avem acces nemediat. Transpunerea plastică a acestui concept a însemnat în cazul de fată concretizarea unor emanații potențiale ale sinelui, fiecare dintre ele fiind în același timp parte a întregului cât ți întregul însuși.

2. Analiza
2.1. Compoziție
Din punct de vedere compozițional lucrarea este formată din 25 de module cu latura de 50x50 care are ca fundament multiplicarea numărului pitagoreic cinci ,simbolizând transfigurarea sufletului și dezvoltarea întregului eu spre un sine superior.
Lucrarea prezintă o structură patrată în care este înscris un cerc, o construcție stabilă si rigidă. Aceasta are la bază două forme cu semnificații diferite, una dintre ele, pătratul este prin definiție o formă artificială, limită de propria rigiditate. Este modulul în esența sa. Cercul, pe de o parte este o îngrădire, iar pe de alta este abstrațiunea unui ciclu, o repetiție infinită.
Practic cele două structuri sunt reprezentările simplificate ale celor doua perspective ce guvernează viziunea noastră despre lume: secvența si ciclul.
Înscrierea cercului într-un pătrat implică deci domesticirea infinitului și transferarea lui într-un spațiu abordabil din punct de vedere uman.
Structura modulară a compoziției, secvențializarea formei nu guvernează lucrarea, aceasta nu este un cumul de elemente care generează o formă, fiecare element în sine are pretenția de a exista individual, fiind, într-o oarecare masură  machete ale proiectului.
Circumscrierea sinelui, constituirea eului din imagini potențiale este un demers imposibil practic, de aceea s-a optat pentru această structură rigidă în aparență, dar care se deschide către interior.
2.2. Cromatica
Fiecare modul ce compune lucrarea are o subtilă dominantă cromatică, fară a se contura însa o dominantă clară pentru întregul ansamblu. S-a considerat că impunerea unei dominante evidente ar dauna intenției de exprimare a diversității.
 Deși se regasesc toate tipurile de contrast, predomină cel de calitate, având la bază o paletă variată de culori, cu dominantă calda.
Modulele, prin alternanta culorilor calde si reci, creează o compoziție unitară și complementară, evidențiând și accentuând atât fiecare portret în parte, cât și portretul mare ce se conturează în subsidiar.
Folosirea unei game cromatice reduse și a griurilor colorate folosite în stratul de bază a lucrării contrastează cu nivelul de expresivitate al subiectului propus. Se crează asfel o antiteză menită să accentueze discrepantă dintre limbajul cromatic și semnificațiile de bază ale lucrării.
3.Bibliografie
1. Iurgis Baltrusaitis, Anamorfoze sau magia artificială a efectelor miraculoase, București,1975, Editura Meridian
2. Discurs asupra metodei de a ne conduce bine rațiunea și a cauta adevarul în știința,Institutul de filozofie al academiei R.P.romane,București, 1957,  Editura Științifică
3. Charles Kahn, Pythagoras and the Pythagoreans, Hackett 2001
4. The Pre-Socratic Philosophers, Cambridge Univ. Press, 1956

EN:

The subject I have chosen is the result of the research for my professional skills certificate. The concept I eventually developed led to my artwork, which is formed by twenty-five different pieces and it is called ``I``.
      The concept is relying on the greek word ‘’ipostas’’ which defines a manifestation of the Human Being. The idea of an enigmatical place, called ``The Mirrors Room``, where can be found different versions of a person`s self, have been found in plenty of cultures from all around the world. Together, those versions are creating the image of perfection by representing the supreme potential of the human. Any of those variations can be possible but not necessarily activated in the profane world. Over time, that myth had travelled through the continents, all the way from Asia to the Christian world.
      The artwork incorporates two geometrical shapes. The first one is the square, which by definition is an artificial structure, limited by its own rigidity.  The other one is the circle which symbolizes the infinite. The combination between those forms represents the main perspectives of life: the sequence and the cycle. It also shows the way something unlimited can become finite.
      The main purpose of the structure is not to generate a form. Every element of it has its own individuality and integrates the concept of the whole composition.















Comentarii

Postări populare